Home Forum RVP TV Galerie foto Galerie video
Home -> Trusa lu' peste -> Cel mai bun fir din lume

Concursuri de pescuit
Locuri de pescuit
Nade si momeli
Atelier
Trusa lu' peste
Coltul incepatorului
Istoria pescuitului
Diverse
  Retete pescaresti
  Povestiri
  Reportaje
  Bancuri
  Caricaturi
  Stiluri de pescuit
Specii
Linkuri utile
Revista lu peste
  Despre noi
  Redactia
  Arhiva numere
  Contact
Solunar

Meteo
Calafat, Miercuri 17:49
°C
Vant: cu 0 km/h
Umiditate: %
Presiunea atm: hPa

Joi: min:°C, max:°C
Vineri: min:°C, max:°C
Alege alt oras
Vremea pe urmatoarele zile


Cel mai bun fir din lume


Legio, 31 08 2009
Trimite linkul prin Yahoo Messenger Printeaza pagina Adauga un comentariu
Cred ca ati auzit de multe ori un client intreband vanzatorul: „Care-i,dom’le, cel mai adevarat fir pe care-l ai?...”. Daca raspunsul e in ton cu lantul de aur de la gatul celui care a pus intrebarea sau cu emblema masinii ce atarna la snopul de chei, cu siguranta va fi recomandat unul din cele mai scumpe fire ce se gasesc in magazin.
De preferat ar fi fost ca la aceasta intrebare sa se raspunda cu o alta: „La ce anume doriti sa folositi firul respectiv?...”.
 
Diferenta
Oricat de ciudat ar parea, firele nu sunt toate o apa si-un pamant. Fiecare a fost conceput pentru un anume scop, special gandit incat sa se achite cat mai bine de sarcinile pentru care a fost creat.
Dincolo de ambalaj este produsul final care va face cinste sau dimpotriva, va acorda o bila neagra producatorului atunci cand firul este pus la treaba. Sa nu uitam ca pe malul apei, oricat de mare ar fi faima si oricat de agresiva promovarea, sau oricat de priceput ar fi vanzatorul, in timp lucrurile acestea se aseaza si consumatorul va acorda nota justa respectivului fir. 
 
Tehnologia a intrat in fire
Dupa parerea mea, prima specializare a firelor a fost bobinarea lor pe role mai mari. Vechea metoda, care inca se mai foloseste, de a imparti o mie de metri de fir pe zece role legate intre ele, parea ca nu mai satisface nevoile pescarilor, care au inceput sa prinda gustul mulinetelor cu tamburi mari, adevarati consumatori de fire.
Apoi a aparut culoarea. Imi aduc aminte ca eram in stare sa pun si in salata de rosii cateva bucatele din primul meu fir galben fluo, o adevarata revelatie pe langa auriul oferit de RDG-isti. Eram de-a dreptul fascinat de felul in care acesta capta lumina solara si de senzatia de control vizual pe care mi-o oferea cand ma aflam in drill cu un peste.
Stiam exact unde se afla pestele si ce intentii avea. Astfel, numarul celor scapati in agataturi a scazut dramatic si parea ca nu ma voi mai desparti niciodata de acest fel de fir. Lucrurile s-au schimbat, insa, cand pestele a inceput sa se imputineze sau, dupa caz, a inceput sa resimta o presiune mult mai mare din partea pescarilor.
 
Revelatii
Atunci am avut senzatia ca vechiul si anostul monofilament transparent avea un avantaj in fata preferatului meu de la acea vreme, „firul fluo”. Camuflajul oferit de culoarea neutra si de aspectul cuminte, reusea sa produca o serie de trasaturi pe care altfel nu le-ar fi avut.
O alta revelatie am avut-o in momentul in care am descoperit firele negre si mai apoi pe cele camuflaj. Nu stiu cat de multi pesti mi-au adus in plus, insa confortul psihic oferit de faptul ca firul meu se contopea cu mediul in care traia pestele ma facea sa am o mult mai mare incredere la pescuit.
Chestia asta a functionat pana cand am prins gustul partidelor de pescuit de peste 24 de ore. Oricat de puternica ar fi fost lanterna de frunte, nu reuseam sa gasesc firul in noapte si chestia asta m-a costat enorm. Deodata, parea ca firul fluo a redevenit raspunsul tuturor framantarilor mele, insa salvarea a venit neasteptat, din partea unui compromis sugerat de pescarii de musca, „inaintasul”! 
 
Arta compromisului
Aceasta a fost prima data cand am inteles ca ma pot folosi de vizibilitatea excelenta a firului fluo, pastrand, insa, ultimii cinci-sase metri din inaintasul negru/camuflaj. Asa cum era inevitabil, am observat ca o data cu specializarea firelor, se plateste un pret, de cele mai multe ori deloc mic: rezistenta la nod si la tensiune a firelor fluo era mult mai mica decat a celor transparente, care nu erau afectate de pigmentul adaugat in polimer. Am inteles ca si in materie de fire, cheia succesului consta in stiinta de a face compromisuri in functie de situatia cu care ma confruntam.
La ceva vreme dupa asta a aparut in mare voga Fluorocarbonul, „acel fir minune”, al carui coeficient de refractie era aproape identric cu cel al apei, creandu-se astfel un soi de camuflaj bazat pe principiul oglinzii. Cum era de asteptat, am investit o caruta de bani si in aventura asta cu fluorocarbonul, insa per total am constatat ca nu era pentru mine. Castabilitatea lui era inferioara celorlalte fire folosite pana atunci, pentru ca fluorocarbonul era mult mai rigid decat media monofilamentelor aparute pe piata. De asemenea, nici rezistenta la nod nu era stralucita, asa ca am revenit la firele clasice, uitand de acest fir ultraspecializat, insa extrem de greu adaptabil tocmai datorita exclusivitatii lui.
Lasa sa pescuiasca spinnerii aflati in cautarea cleanului cu el, sa il foloseasca pescarii de musca la alcatuirea inaintasilor, sau cine-o mai avea de-a face cu pesti nevrotici. Eu unul, n-am vrut sa mai aud de el.
 
Lectia practica a umilintei
Intamplarea a facut ca la putin timp dupa aceea sa particip la o competitie de casting, intai in calitate de spectator si abia mai apoi ca si competitor. Acolo am fost umilit de-a dreptul de o serie de pescari cu inclinatii atletice deosebite, dar, in acelasi timp, extrem de priceputi in alcatuirea unui ansamblu echilibrat si bine conceput pentru aruncarile la distanta.
O observatie deosebit de valoroasa a fost aceea ca majoritatea reuseau sa smulga de pe substrat un plumb de 120 de grame, aflat la peste 150 de metri, cu un mono de numai 0,18 mm. Umilinta a fost greu de suportat, iar lectia a fost pe deplin asimilata, astfel ca in scurt timp tamburii mulinetelor de crap au fost echipati cu fire nu mai groase de 0,22. Rezultatele nu au intarziat sa apara si impreuna cu imbunatatirea tehnicii de aruncare am mai facut cunostinta cu un fir extrem de specializat, folosit de aceasta data de pescarii de stationar.
Asa cum probabil ati intuit, este vorba de firele rapid scufundatoare, folosite in tehnicile de Match/Shefield. Acestea, desi nu erau extraordinar de rezistente, erau lucrate deosebit de ingrijit, la diametre mici. Pe langa proprietatile bune de castabilitate, beneficiau de un mare avantaj: coborau foarte repede sub oglinda apei. Imi permiteau, astfel, ca in zilele cu vant puternic sa pescuiesc mult mai eficace, nemaifiind obligat sa pierd minute-n sir cu intinsul firului.
O alta caracteristica ce m-a impresionat placut la aceste fire a fost elongatia destul de mica pe care o aveau, oferindu-mi semnalizari destul de clare la o serie de muscaturi inregistrate la mare departare. Sa nu credeti ca toate aceste avantaje nu au venit cu un pret. Asa cum v-am mai spus, eram nevoit sa pun firul chiar si in patru cand faceam un nod, deoarece la acest capitol, firele de match pe care le-am folosit nu excelau.
 
Concluzie cu neveste
E cat se poate de simplu, dupa parerea mea: specializarea vine cu un pret destul de mare. Un fir cu performante exceptionale la un anumit capitol are sanse mari sa ramana corijent la un altul. Revenind la intrebarea de la inceputul acestui articol, as putea spune ca cel mai tare fir este acela care va ajuta sa va faceti treaba. Pe mine un fir roz bombon m-a ajutat sa-mi conving nevasta sa mearga la pescuit, asa ca daca reusesc s-o imbolnavesc de patima Carpfishingului, firele specializate ar avea un merit deosebit!
 
Scurta istorie a firelor
Ne-am obisnuit sa credem, ca acum 20 de ani, ca un fir bun e bun la toate. Rationamentul isi avea argumentarea in simplul fapt ca procurarea era deosebit de anevoioasa. Si-asa, acea rola de fir era pretuita din cale-afara. Insa, chiar si de pe vremea comertului socialist, lucrurile au inceput sa se cearna. Daca rolele de Tortue si Leska-Germina erau pastrate cu sfintenie pentru crapii din balti si pentru stiucile de poveste, firele de o finete aparte, precum Tectanul sau Damyl-ul, erau de nelipsit in trusa plutarilor, mari consumatori de „fire nobile” si de carlige „de concurs”.
La polul opus se aflau monofilele produse in URSS, aspre si sarmoase, de un gri mat, cu aspect neinspirat, arme pe cat de simple pe atat de eficace pentru cei care pescuiau cu pripoane in marile rauri. Pentru noi, pescarii incepatori de atunci, era importanta tocmai calitatea aceea aparte de a nu se incalci cand il asezam colac pe pamant, inainte de a lansa „aruncatorul”. De atunci, parca au trecut ani lumina, iar astazi gasim pe rafturile extrapline o sumedenie de produse, care mai de care mai sofisticate si mai specializate.
 

Comentarii

Adauga un comentariu
Revistalupeste nu este responsabila pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori.
Nu folositi cuvinte triviale.
Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
Nume *
Text *

Numar caractere ramase: 250
Cod de verificare *
Regenerare cod
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Trimite
Ultimul numar
Ultimul Numar
Numarul 74 / Octombrie 2011

Solunar
Noiembrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Legenda
Albastru- Zi normala
Rosu- Zi buna
Verde- Sanse schimbatoare
Negru- Zi de evitat

Discutii in forum

© 2007 RVP Media. Toate drepturile rezervate    Termeni si conditii
Share
peste crap pescuit balta pescuit la crap balta iasi revista revista lu peste mulineta lanseta coperta incepatori forum lista scule trepied minciog locuri de pescuit vaslui momeli senzori carlige stiuca salau naluci musca lanseta bat undita linie tehnici de pescuit oblete babusca avat platica morunas scobar spinning cten concurs de pescuit plute carlige pescuit la somn pescuit la crap rapitori solunar vetrica vobler lingurita mamaliga scoica naluca ghidul pescarului