Pentru pescarii de crap care nu se tem sa experimenteze momeli noi in pescuitul crapului si nu numai, le propun un pescuit la patratica din burete. Ideea nu imi apartine, am pescuit-o cu ani in urma dintr-o publicatie de pescuit. Banala patratica de mamaliga, facuta prin zeci de retete care de care mai secrete, poate fi inlocuita cu patratica din burete, mai ales atunci cand, datorita pescuitului intensiv cu patratica de mamaliga in unele amenajari piscicole, crapul este tot mai reticent si suspicios. Pentru acest lucru avem nevoie de un banal burete, neaparat galben si nefolosit. Cu ajutorul unor foarfeci bine ascutite vom taia patratele de diferite dimensiuni din burete in functie de talia crapilor pe care vrem sa-i prindem si de carligele pe care le folosim. Patratelele de burete galben astfel taiate le vom inmuia intr-un recipient (cel mai bun este un borcan mic ramas de la boabele de porumb) in care am facut un amestec de miere de albine si galbenus de ou. Ouale folosite pentru acest amestec este bine sa fie oua de tara, pentru ca au o culoare galbena mai accentuata a galbenusului. In lipsa acestor galbenusuri de oua de tara putem sa adaugam in amestec si putin colorant galben. Montura folosita este simpla, cu momitor si doua carlige. In momitor vom pune mamaliga galbena cu miere de albine. Patratelele de burete imbibate cu miere si galbenus vor arata ca niste bomboane apetisante pentru crap, care este, mai ales in perioada de vara, un mare amator de dulciuri. Carligele trebuie sa aiba varful foarte ascutit, care sa iasa putin prin patratica de burete. Avantajul acestei momeli este ca datorita usurintei cu care o putem confectiona, chiar si pe malul apei, se mentine bine pe carlig si este foarte moale, neputand trezi suspiciuni crapului.
Dupa ce am prins pestele, patratica de burete se poate refolosi daca nu a fost distrusa. Dezavantajul este ca la un anumit timp, daca pestele nu a dat de ea, trebuie sa scoatem montura din apa si sa inmuiem patratelele de burete din nou in amestec, sau sa le inlocuim cu altele noi.
Patratica din burete se poate folosi si in combinatie cu o boaba, doua de porumb, pe o montura fir de par. De fapt patratica de burete imbibata cu miere de albine si galbenus de ou este in primul rand o momeala de atractie datorita mirosului si gustului si, mai apoi, datorita aspectului de mamaliga.
Si daca crapul se va prinde de poanta (speram ca nu), atunci ne vom consola cu faptul ca am mai incercat o momeala inedita, care nu a fost incercata de ceilalti pescari de pe mal, caci la pescuit, ca si in viata, numai indraznetii inving. FIR INTINS
Important! Este bine sa pregatim patratelele de burete (inmuiere), cu o zi inainte de a merge pe malul apei, pentru ca sa aiba timp sa se impregneze cu amestecul de miere si galbenus.