Mergem, sau nu mergem? Aceasta-i intrebarea! Cam mult ne-a trebuit sa ne hotaram. Dar cum noi suntem o echipa hotarata (de vreo cateva zile  microbul colcaia in vene"), eram dispusi sa mergem oriunde, numai sa ne inmuiem un pic coada in balta. Dandinete, silicoane, pestisori vii, ce mai... aveam de toate, dar… unde mergem? Colo nu… colo nu… hai la Manjesti. Din informatiile care le aveam, nimeni nu mai pescuise in ultimile zile pe balta. Sa bati peste 100 de kilometri si sa vezi gheata de numai doua-trei degete grosime, nu e de colea. Dar cum microbul este microb, dimineata de 30 decembrie a anului trecut ne gaseste pe malul Manjestiului, prospectand grosimea ghetii, dand cate o copca din 5 in 5 metri. Bucurie mare. Cu cat inaintam in larg, gheata era din ce in ce mai groasa. Deci n-am venit degeaba. Dupa o deliberare scurta, am convenit in unanimitate locul unde vom practica copcile in functie de pozitia senalului, distanta fata de mal, adancime etc. etc... Nu de alta, dar daca nu prindem nimic, macar sa avem constiinta impacata ca macar copcile le-am dat bine.

Monturi si strategii

Pentru pescuitul la pestisor viu nu este nimic mai indicat (… sau poate este, dar da bine in text) ca "montura lipoveneasca", prezentata in numarul trecut al revistei. Avantajul pescuitului la copca cu pestisor viu este acela ca exista posibilitatea de a cauta rapitorul pe toata intinderea baltii, ceea ce vara, pe multe balti, nu se poate realiza. De pe gheata se pot gasi cu exactitate gropile, canalul sau canalele de pe fundul apei, acele locuri unde, de obicei, se aduna pestele iarna. Daca vara este aproape imposibil de a lansa o montura cu pestisor viu la peste 100 de metri (vorbim de pescuitul sportiv, nu de "gume"), iarna, pe gheata, putem da drumul monturii unde vrea "sufletu' nostru". Dand mai multe copci, avem practic mai multe posibilitati de a localiza bancurile de bibani, culoarele de deplasare ale salailor sau, de ce nu, "zona de resedinta" a stiucilor. Este bine de stiut modul de deplasare a diferitelor specii de rapitor, si astfel vom avea prezentari mai multe. Bibanul se aduna in bancuri mari iarna, facand deplasari scurte, pe raza a catorva  etri. Salaul se aduna si el in bancuri iarna, dar odata cu inaintarea in varsta acesta devine solitar, facand deplasari de-a lungul canalelor, de-a lungul malurilor (daca acestea sunt abrupte si adanci), tocmai pentru a localiza bancurile de puiet si de a da iama-n ele. Spre deosebire de salau, stiuca (si ea solitara) isi creaza un areal pe care nu-l va parasi decat in caz de forta  majora. Aceste locuri sunt alese de catre cucoana esox lucius, de obicei in zonele de pasaj a pestilor sau in imediata apropiere a papurei sau a stufului, locuri in care camuflajul este esential pentru plecarea la atac.

Rezultate

Copcile le-am "impartit" in doua zone: cele destinate "monturii lipovenesti" cu pestisor viu au fost date in larg, de-a lungul canalului, vizand stiucile si salaii, iar cele destinate pescuitului la dandineta sau "silicoane" le-am practicat de-a lungul malului, la o distanta de aproximativ 6-7 m, la 2-3 m distanta intre ele. Chiar de la primele incercari bancul de bibani a fost reperat la trei copci apropiate una de cealalta, fapt care a dus la o distractie pe cinste pe toata durata partidei de pescuit. In sprijinul celor scrise mai sus, bancul de bibani localizat la inceput nu s-a deplasat pe toata durata zilei, aproape toti pestii prinzandu-se numai la cele trei copci. Am incercat cu totii, pe rand, sa pescuim si la celelalte copci din imediata apropiere a celor "norocoase". Degeaba. Parca dadeam in fantana… chiar daca erau la doi pasi distanta. In schimb, la cele cu pestisor viu din larg, in prima ora, nici o  miscare. Dupa o verificare mai atenta, la trei din monturi … pestisorul lipsa ! Cum ? De ce? Unde am gresit? Intrebari la care am incercat sa gasim raspunsuri plauzibile. Concluzia la care am ajuns: bibani (de dimensiuni nu prea mari) care au "smotrocit" pestisorul pana cand au reusit sa-l smulga de pe ancora, fara a se agata. Cata precizie...

In schimb, cand a pus gura "dintoasa" pe pestisor, sansele de a scapa au fost nule. Montura si-a aratat eficacitatea iar ancora de calitate nu i-a dat nici o sansa "cocoanei". Imi pare rau ca nu a fost nici un salau prezent la spectacol, inchizand astfel cercul rapitorilor prezenti in acumularea Manjesti. Nu-i nimic, n-au intrat zilele-n sac si iarna se anunta geroasa multe zile de-acuma-n acolo.

In loc de final

O zi de pescuit la copca, mai ales daca s-a concretizat si cu ceva peste prins, trebuie sa ramana o zi de care sa ne amintim cu placere. Pentru aceasta va trebui sa respectam acele reguli simple, reguli care pe unii poate ii plictiseste (si astfel le ignora), reguli care au fost scrise si in numarul trecut al revistei, reguli care daca nu le "acceptam", ziua de pescuit se poate transforma in tragedie. Remember Chirita 2001, Aroneanu 2002, Iezareni 2004 … si multe altele.