Prima mentiune cu privire la pescuitul la musca este cartea „Istoria Naturala”, scrisa de romanul Elian, în jurul anului 200 dupa Hristos. In ciuda interesului sau fata de aspecte „exotice” ale vietii omului de la acea vreme, istoricul nu era un calator, petrecadu-si cea mai mare parte a vietii sale în Roma. Tot ceea ce a scris a fost documentat din vastele biblioteci latine.

De fapt, nu a calatorit niciodata în afara Italiei, nu a urcat vreodata pe un vas de pescuit si nu stia mai nimic despre mare. Sursa lui principala de documentare se pare ca ar fi fost scrierile unui savant grec, Pamphilus din Alexandria, dar a apelat si la cele ale lui Plutarh, Democritus sau Herodot.

 

O carte comica

În cel de-al XVII-lea volum al cartii “Despre natura animalelor”, Elian a amestecat obervatiile personale cu faptele reale, legendele cu povestirile autorilor timpurii. De aceea, lucrarile sale contin erori haioase. De exemplu, credea ca oile si caprele pot respira prin urechi. Cartea este mai mult una de divertisment, dar pentru pescari ramane memorabila tocmai datorita urmatoarelor fraze…

 

”Am auzit de o metoda macedoneeana de a prinde peste. Iata în ce consta aceasta. Între Boroea si Thessalonica curge un rau denumit Astraeus. În el vietuiesc pesti cu pielea pistruiata. Cum se cheama aceste vietuitoare, va las mai bine sa îi întrebati pe macedonieni. Pestele se hraneste cu o musca ce pluteste pe deasupra apei. Nu sunt ca mustele comune, ce le gasim pretutindeni. Au ceva si dintr-o viespie, forma  aduce si a musculita sau albina, oricum au ceva din toate. În comportament e ca o musca, la marime e o musculita, la culoare imita viespia si zumzaie ca albina. Localnicii o denumesc Hipporus.

Aceste muste îsi cauta hrana de-a lungul raului si sunt vanate de pestii cu pistrui. Cand un peste observa o musca la suprafata apei, înoata spre ea în tacere, cu grija sa nu straneasca valuri, si mai apoi, cand e în apropiere, deschide larg gura si prinde musca precum un lup oaia ori un vultur gasca. Acum, pescarii ce cunosc acest comportament, nu folosesc aceste muste pentru momeala. Asta pentru ca odata atinse de mana omului îsi pierd culoarea naturala, aripile se molesesc si nu mai sunt interesante pentru pesti. De aceea, pescarii nu au ce face cu ele, urandu-le pentru un asemenea caracter rau. Dar au planuit o cursa pentru peste, punand în joc întregul lor mestesug pescaresc.

Prind un fir rosu de lana în jurul unui carlig, si prind în aceasta lana doua pene ce cresc pe gusa cocosilor ce la culoare sunt ca ceara. Batul lor de pescuit este de 2 metri si la fel si linia. Apoi, arunca momeala iar pestele atras si înnebunit de culoare vine drept spre cursa cu gura cascata. Cand musca, este prins de carlig.

 

Concluzii

Musca macedoneana trebuie sa fi fost cea mai interesanta musca a tuturor timpurilor. Dar e foarte dificil sa ne imaginam cum era în realitate, în parte datorita informatiilor trunchiate si confuze ale lui Elian. Scrierile lui dau, însa, cateva directii:

-         musca, probabil, nu a trait în Italia

-         plutea pe apa

-         era de marime mijlocie

-         era colorata ca viespia (galben cu negru), dar forma trupului era diferita

-         scotea un zumzait

-         ateriza pe apa si plutea destul timp pentru ca pestele sa o prinda

Ceea ce ne spune foarte clar Elian este ca pescarii nu o foloseau pentru partidele lor.

 

 

Macedonia – scruta istorie

Macedonia este adesea prezentata drept o tara de lacuri si munti. Exista mai mult de 50 de lacuri naturale si artificiale si 16 lanturi montane cu o înaltime de peste 2.000 de metri. Primele formatiuni statale de pe teritoriul Republicii de astazi au fost Regatul Paioniei, pe cuprinsul regiunii nordice si estice a vaii raului Vardar, si Regatul Macedoniei, pe cuprinsul regiunilor Lyncestis si Pelagonia. Filip al II-lea al Macedoniei a preluat controlul asupra regiunilor de sud ale Paioniei, în 336 î.Hr., si a fondat orasul Heraclea Lyncestis, Bitola de astazi. Fiul lui Filip, Alexandru cel Mare, a cucerit restul Paioniei, încorporand-o în imperiul sau. Mai tarziu, teritoriul a fost cucerit de Imperiul Roman si regiunea a ajuns sa faca parte din doua provincii romane. Partea mai mare era în Macedonia Salutaris, dar regiunile de la frontiera de nord, locuite de dardani, au ajuns sa faca parte din Moesia Superior. Deja în 400 d.Hr., paionienii îsi pierdusera identitatea, Paionia devenind doar un termen geografic în cadrul regiunii Macedonia.