Home Forum RVP TV Galerie foto Galerie video
Home -> Atelier -> Cu autobuzul pe balta

Concursuri de pescuit
Locuri de pescuit
Nade si momeli
Atelier
Trusa lu' peste
Coltul incepatorului
Istoria pescuitului
Diverse
  Retete pescaresti
  Povestiri
  Reportaje
  Bancuri
  Caricaturi
  Stiluri de pescuit
Specii
Linkuri utile
Revista lu peste
  Despre noi
  Redactia
  Arhiva numere
  Contact
Solunar

Meteo
Calafat, Miercuri 17:35
°C
Vant: cu 0 km/h
Umiditate: %
Presiunea atm: hPa

Joi: min:°C, max:°C
Vineri: min:°C, max:°C
Alege alt oras
Vremea pe urmatoarele zile


Cu autobuzul pe balta


de Legio, 01 04 2011
Trimite linkul prin Yahoo Messenger Printeaza pagina Adauga un comentariu

Lucrurile minunate se reinventeaza. Dupa sute de ani, cimentul, lentila de sticla si herpesul au reintrat in viata noastra, dupa ce pareau a fi pierdute pe veci. Nu-i bai – n-ar fi nici prima nici ultima data cand viata capata culoare odata cu “reintregirea” familiei. Bine ca la pescuit lucrurile nu sunt atat de dramatice, aici noutatile pierdute - ca mai apoi sa fie reinventate - fiind mai ales de natura tehnica. Acesta esta si cazul unui dispozitiv ingenios, ce a facut multi pescari fericiti, ca apoi sa alunece in uitare, asteptand sa fie redescoperit. Ce-ati spune de o plimbare cu autobuzul?

Calatorii de pe scara
Acum cativa ani, firma Aquareflex propunea atentiei pescarilor un dispozitiv ingenios, ce parea o incrucisare ciudata intre un plumb si un naditor. Daca pana atunci nadele erau atasate lestului fie inchise intr-o cutiuta cu orificii fie ingramadite intr-o incalceala de sarme denumita pitoresc “cosulet”, acum aveam de-a face cu un sistem ce face casa buna cu o alta binefacere a epocii moderne – PVA-ul.
Asa cum se poate lesne observa din imaginile alaturate, furnizate cu atata generozitate de vecinii nostri maghiari, sistemul este fascinant tocmai prin simplitatea lui; o sarma indoita mestesugit, alaturata unui guguloi de plumb, dau nastere unui excelent transportator de nade, fie ele boiliesuri, pelete sau biscuiti pentru animale de casa, asezandu-le fiecare la locusorul lor ca pe scaunele unui autobuz. Desi este conceput pentru un singur sir de nade, traditia autohtona impune fortarea limitelor normalului, permitand transportul cu usile deschise, cu calatori ingramaditi pe scara, ceea ce in traducere libera inseamna atasarea mai multor siruri de nade in acelasi locas.

Atentie, se inchid usile
Utilizarea lui este extrem de simpla. Pentru a-l pune la treaba nu avem nevoie decat de o rola de fir sau de banda solubila, de o croseta si de putintica rabdare. Astfel, pe un fragment mai generos de fir solubil, pus in doua, se trag boilesurile cu ajutorul unei crosete, astfel incat toate “lucrurile din autobuz” sa fie ocupate, de la un capat la celalalt, urmand ca mai apoi firul solubil sa fie legat cu simt de raspundere de urechile de sarma special concepute. Dupa ce nadelor li s-a pus centura de siguranta, putem atasa lestul–naditor liniei cu care pescuim direct intr-un safety-clip, intocmai ca in cazul unui plumb obisnuit. Forfacul va fi bine-inteles legat de vartejul din interiorul clipsului, ca de obicei, cu mentiunea ca acum poate beneficia si el de transport gratuit cu autobuzul. Carligul insotit de momeala trebuie securizat cumva in timpul lanseului deoarece acum nu mai avem de-a face cu un plumb prietenos si aerodinamic ci cu o adevarata imbarligatura de boiliesuri si sarme capabile sa incurce pana si cel mai destept forfac din fluorocarbon rigid. De aceea, e bine ca si momeala de pe firul de par sa fie legata cu PVA de “coada autobuzului”, asta daca nu cumva ne hotaram sa transformam in momeala una din nadele asezate deja pe scaune, crosetand-o pentru a doua oara, de data aceasta pentru a-i trece prin urechi firul de par.

Construiti-va un autobuz
Daca pana acum v-am povestit doar despre avantajele acestui sistem, haideti sa mai spun si cateva dezavantaje. Primul ar fi acela ca faciliteaza supranadirea. E atat de usor si de distractiv sa ingramadesti sute de boiliesuri in apa incat s-ar putea sa-ti dai singur cu stangu-n dreptu’. Mai e oare nevoie sa spun ca in caz de supraincarcare cu “pasageri” acest dispozitiv poate lesne depasi pragul celor 130 de grame suportate de majoritatea lansetelor obisnuite de crap? Nu cred… Mai apoi, apare dezavantajul lipsei de aerodinamicitate. Nici in visele noastre cele mai erotice, un autobuz n-o sa zboare asemeni unui avion supersonic, limitand astfel optiunile pescarului la accesarea locurilor fierbinti din apropierea malului.
Ca sa nu terminam intr-o nota negativista, o sa inchei cu un avantaj: acela ca oricine isi poate construi propriul autobuz! O cutie de conserve in care pot fi topiti cativa plumbi, o bucata de sarma galvanizata si o gaura scobita mestesugit intr-un cartof reprezinta o serie de elemente ce se gasesc la indemana oricui.
Eu mai multe nu va mai spun. Un sincer “fir intins” alaturi de urarea de “spor la treaba” cred ca ar fi de ajuns…


Comentarii
alex
2011-08-20 (08:41)
tot catapulta lui Mosharu este mai buna: www.crap-one.ro

Adauga un comentariu
Revistalupeste nu este responsabila pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori.
Nu folositi cuvinte triviale.
Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
Nume *
Text *

Numar caractere ramase: 250
Cod de verificare *
Regenerare cod
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Trimite
Ultimul numar
Ultimul Numar
Numarul 74 / Octombrie 2011

Solunar
Noiembrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930
Legenda
Albastru- Zi normala
Rosu- Zi buna
Verde- Sanse schimbatoare
Negru- Zi de evitat

Discutii in forum

© 2007 RVP Media. Toate drepturile rezervate    Termeni si conditii
Share
peste crap pescuit balta pescuit la crap balta iasi revista revista lu peste mulineta lanseta coperta incepatori forum lista scule trepied minciog locuri de pescuit vaslui momeli senzori carlige stiuca salau naluci musca lanseta bat undita linie tehnici de pescuit oblete babusca avat platica morunas scobar spinning cten concurs de pescuit plute carlige pescuit la somn pescuit la crap rapitori solunar vetrica vobler lingurita mamaliga scoica naluca ghidul pescarului